Ce înseamnă de fapt rezistența la apă
30 de metri nu înseamnă treizeci de metri. Un ghid scurt despre ce permit de fapt cifrele de pe capacul carcasei și cele două lucruri care le anulează în tăcere pe toate.
Marcajul de adâncime de pe un ceas este specificația cel mai greșit citită din industrie. Nu este o promisiune despre adâncime. Este rezultatul unui test static de presiune făcut în laborator, pe un ceas nou, în apă nemișcată, la temperatura camerei.
Apa reală nu este nimic din toate acestea. Înotul adaugă o presiune dinamică mult peste echivalentul static; o mână care intră rapid în apă poate încărca pentru scurt timp carcasa mult peste marcajul ei. Apa fierbinte dilată metalul și garniturile în ritmuri diferite. Iar o garnitură de cinci ani nu este una nouă.
Așa că marcajele au nevoie de traducere.
Traducerea onestă
- 3 ATM / 30 m — doar stropi. Ploaie, spălatul pe mâini. Nu duș, nu piscină. Aici se află majoritatea ceasurilor de ocazie.
- 5 ATM / 50 m — cel mult un duș. Tot nu înseamnă înot, oricât ar sugera cifra.
- 10 ATM / 100 m — înot și snorkeling. Acesta este primul marcaj care înseamnă cu adevărat apă.
- 20 ATM / 200 m — înot, snorkeling, scufundări recreative.
- 30 ATM / 300 m și peste — scufundări, cu coroană înșurubată.
Un ceas marcat „water resistant”, fără nicio cifră, este un ceas de 3 ATM care nu a vrut să o spună.
Cele două lucruri care anulează totul
1. O coroană deșurubată
Dacă ceasul are coroană înșurubată, marcajul este valabil doar atunci când coroana este strânsă complet. Scoaterea coroanei pentru a potrivi ora și uitarea de a o înșuruba la loc este cea mai frecventă cauză a pagubelor produse de apă — nu accidentele la scufundări.
Faceți din asta un obicei: potriviți ora, apoi apăsați și răsuciți până se oprește. De fiecare dată.
2. O garnitură veche
Etanșările sunt din cauciuc. Cauciucul se întărește, se comprimă și își pierde elasticitatea în circa patru–cinci ani, mai repede dacă ceasul prinde căldură sau clor. Un ceas de 200 m cu garnituri obosite nu mai este un ceas de 200 m, iar nimic din exterior nu vă spune asta.
Dacă înotați cu adevărat cu ceasul, faceți-i o probă de presiune la fiecare doi ani. Nu costă mult și este singurul mod de a ști.
Ce să evitați, indiferent de marcaj
- Dușurile fierbinți și sauna. Problema este căldura, nu apa. Metalul și cauciucul se dilată diferit, iar aburul găsește deschiderea. Asta strică mai multe ceasuri decât înotul.
- Manevrarea coroanei sau a butoanelor sub apă. La un cronograf, apăsarea unui buton în imersiune este o invitație directă.
- Săpunul și șamponul. Agenții tensioactivi reduc tensiunea superficială a apei și o lasă să treacă pe lângă etanșări care ar rezista la apă simplă. De aceea „merge la duș” este un sfat prost chiar și la 10 ATM.
- Apa sărată lăsată să se usuce. Dacă ceasul intră în mare, clătiți-l după aceea cu apă dulce. Cristalele de sare se formează în interstițiile din jurul coroanei și al lunetei și sunt abrazive.
Dacă totuși intră apă în ceas
Condensul sub sticlă înseamnă că apa a trecut deja de etanșări. Nu așteptați să se limpezească.
- Trageți coroana în poziția de potrivire — se deschide o cale pe unde poate ieși umezeala.
- Țineți ceasul într-un loc cald și uscat, nu fierbinte. Nu pe calorifer, nu cu uscătorul de păr.
- Duceți-l la un ceasornicar în câteva zile. Coroziunea din interiorul unui mecanism începe repede și costă mult mai mult decât o reetanșare.
Orezul nu ajută la nimic și bagă praf în carcasă. Săriți peste el.
Și când îl scoateți de pe mână
Uscați carcasa și cureaua înainte să puneți ceasul deoparte. Un ceas ud ținut într-un sertar închis rămâne ud pe el însuși și așa apare pe capacul carcasei inelul palid de rugină pe care îl observați abia la următorul service.
Un loc deschis și ridicat de pe suprafață este tot ce îi trebuie — și cam în asta constă rostul unui suport.